Eseu despre statul român modern

STATUL ROMÂN MODERN: este rezultatul unui proces istoric desfăşurat în a două jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, având la baza proiecte politice elaborate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, care sintetizează obiectivele majore ale mişcării naţionale româneşti. Astfel, în programele revoluţiilor de la 1821, în proclamaţia de la Padeş şi cele din 1848 sunt formulate că şi caracteristici ale viitorului stat român: unirea românilor, independeţa politică şi modernizarea societăţii româneşti.

Prima etapă în procesul de constituire a fost unirea principatelot prin dublă alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859. În timpul domniei lui Cuza au fost realizate o serie de reforme, vizând modernizarea statului: secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, legea electorală prin care se introduce sistemul de vot cenzitar, legea învăţământului. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1866, este instalat pe tronul României Principele Carol I, iar la scurtă vreme este elaborată şi adoptată prima constituţie a României. În acest fel s-au pus bazele monarhiei constituţionale în România.

În contextul redeschiderii problemei orientale la 9 mai 1877, România îşi proclamă independenţa şi participa alături de Rusia la războiul împotriva Imperiului Otoman. Drept urmare, la 1 iulie 1878, prin Tratatul de la Berlin, marile puteri recunosc independenţa de stat a României.

Începând din anul 1916 România a participat la Primul Război Mondial alături de Antanta cu scopul eliberării teritoriilor locuite de români din cuprinsul Austro-Ungariei. Drept urmare, în anul 1818 s-au unit succesiv cu România: Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
 După realizarea marii uniri statul român a devenit un factor activ în relaţiile internaţionale ale perioadei interbelice fiind membru fondator al Societăţii Naţiunilor, promovând pacea, dezarmarea şi securitatea colectivă. În plan intern s-a impus necesitatea unei noi constituţii, adoptată în anul 1923, care a lărgit cadrele democraţiei româneşti.

Instituții centrale în spațiul românesc (secolele XIV-XVIII)

Secolele XIV-XVIII: instituţii centrale: Sfatul Domnesc - instituţie cu rol consultativ formată iniţial din marii boieri, apoi doar din boierii cu dregătorie. Principalele dregătorii erau banul, hatmanul, vornicul, logofătul etc.

Oastea ţărilor române era formată în secolele XIV-XVI din cetele boierilor şi cele conduse de slujitorii domnului şi, respectiv, din ţărănimea liberă, care formau oastea cea mare.

Începând din secolul al XVI-lea, locul oştilor de ţară îl iau armatele alcătuite din lefegii, mercenari.

ACŢIUNI DIPLOMATICE ŞI MILITARE: Secolul al XIV-lea - Mircea cel Bătrân - Bătălia de la Rovine din 1394. Îl înfrânge pe Baiazid, dar este nevoit să se retragă în Transilvania. În urmă luptei de la Rovine s-a semnat Tratatul de la Braşov în anul 1295 între Mircea cel Bătrân şi Sigismund I de Luxemburg, rege al Ungariei.

Secolul al XV-lea: lupta de la Vaslui, încheiată cu victoria lui Ştefan cel Mare. În urmă acestei lupte, Ştefan cel Mare a trimis o scrisoare circulară către principii creştini ai Europei, iar că urmare a acestei scrisori Ştefan a semnat Tratatul de alianţa cu Matei Corvin, regele Ungariei în anul 1475.

Secolul al XVI-lea: aderarea lui Mihai Viteazul la Liga Sfânta în anul 1594, apoi fiin semnat tratatul de alianţa cu Sigismund Bathory, voievodul Transilvaniei, la Albă Iulia în anul 1595.    Lupta de la Călugăreni din august 1595, terminată cu victoria lui Mihai Viteazul.

Secolul al XVIII-lea: Se încheie Tratatul de la Lutk între ţarul Petru I al Rusiei şi Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei. Că urmare a acestui tratat de alianţa s-a desfăşurat Bătălia de la Stănileşti, încheiată cu victoria turcilor, refugierea lui Dimitrie Cantemir în Rusia şi instaurarea regimului fanariot în Moldova. 

Aceasta este o idee de rezolvare e eseului pentru balaureatul la istorie despre Instituțiile centrale din spațiul românesc în secolele XIV-XVIII.

Eseu Formarea statelor medievale românești

FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI: Voievodatul TRANSILVANIEI: cucerirea de către maghiari pe baza formaţiunilor politice prestatale voievodate şi cnezate menţionate în documente în secolele IX-XI.

Secolul al V-lea: Gelu Glad şi Menumorut apoi cele conduse de Gyula şi Ahtum. Cucerirea Transilvaniei de către maghiari s-a realizat treptat pe măsură înfiinţări comitatelor regale a episcopiilor catolice, precum şi a colonizării unor popoare străine(secui, saşi şi cavaleri teutoni) la hotarele voievodatului, dar nu a dus la desfiinţarea autonomiei ţării, respectată de regalitatea maghiară prin menţinerea instituţiei voievodatului.

Ţările române extracarpatice au fost întemeiate printr-un transfer de autoritate politică şi de populaţie din interiorul arcului carpatic spre exterior. Astfel, formarea Ţării Româneşti este rezultatul descălecatului lui Negru Vodă, în timp ce întemeierea Moldovei s-a datorat unui dublu descălecat: cel al voievozilor maramureşeni Dragoş şi Bogdan. În ambele cazuri statul medieval este o consecinţă a procesului de unificare a formaţiunilor politice prestatale, grăbită de tendinţele expansioniste ale regalităţii maghiare. Astfel, Diplomă Cavalerilor Ioaniţi menţionează existenţa la sud de Carpaţi, în jurul anului 1247, a două voievodate conduse de Litovoi şi Seneslau şi a 2 cnezate conduse de Ioan şi Fărcaş, ameninţate de cucerirea maghiară. Ulterior, acestea au fost unificate de către voievodul Basarab I, care după Bătălia de la Posada din 1330 a obţinut independenţa Ţării Româneşti.

CONCLUZIE: Statele medievale româneşti au jucat un rol important în evoluţia ulterioară a societăţii româneşti, ele constituind cadrul istoric de evoluţie a acesteia de dezvoltare. Este suficient să menţionăm aici rolul statului medieval în păstrarea tradiţiilor româneşti şi dezvoltarea culturii în limba română .

Acest articol face parte din seria de eseuri de istorie pentru bacalaureat.
Vă urăm succes!